Siluetă şi sănătate prin cereale integrale

Cerealele integrale constituie un aliment esenţial pentru o dietă echilibrată şi nu ar trebui să lipsească din alimentaţia nimănui. Cercetări recente în nutriţie au demonstrat faptul că prin consumul de cereale se poate micşora riscul apariţiei unor afecţiuni precum diabetul, bolile cardiovasculare sau unele tumori maligne.

Conţin complexul de vitamine B şi minerale 
Cereale integrale se găsesc în pâinea integrală, orezul integral, porumbul, germenii de grâu, meiul, secara, bobul şi ovăzul. În schimb, în prăjituri, pâine albă, biscuiţi dulci, orez, paste şi pizza sau alte astfel de produse îndelung procesate la gătire există cereale rafinate, al căror conţinut în substanţe nutritive este mai scăzut. Trebuie ştiut că membrana exterioară a bobului este aceea care conţine cantităţi importante de elemente nutritive precum: fibrele, complexul de vitamine B, minerale (fier, magneziu, fosfor şi zinc) şi proteine.

Previn cancerul de colon 
Toate cerealele integrale sunt alimente energetice prin excelenţă, prin conţinutul bogat în carbohidraţi. În plus, au foarte puţine grăsimi şi sunt lipsite de colesterol. Dar conţinutul crescut de fibre le face şi mai indicate omului modern. Acestea din urmă sunt esenţiale în digestie, deoarece, nefiind asimilabile, ajută la eliminarea reziduurilor prezente în organismul nostru. Se previn astfel constipaţia, cancerul de colon şi alte afecţiuni maligne ale sistemului digestiv.

Tot cerealele inegrale sunt cele care preîntâmpină cancerul de rinichi şi cel mamar.  Iată însă care este compoziţia cerealelor: 14% apă, 10% proteine, 2% lipide, 74% glucide sub formă de amidon şi 2% săruri minerale. Prin urmare, dacă vrem să ne menţinem o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată, cerealele nu pot lipsi din dieta zilnică. Specialiştii afirmă că acestea ar trebui să reprezinte 70% din totalul alimentelor pe care le consumăm zi de zi. Restul ar trebui format din 20% lipide şi 10% din proteine. Cel mai la îndemână ar fi să consumăm pâine integrală, dar şi grâu sau orez integral. Un studiu efectuat pe un eşantion de femei ajunse la menopauză a evidenţiat faptul că, prin consumul zilnic al unei porţii de cereale integrale, riscul de apariţie a afecţiunilor cardiovasculare este redus cu aproximativ 30%. Explicaţia este că aceste maladii sunt provocate mai ales de nivelul mare de colesterol, iar cerealele integrale au rol de reducere a acestuia.

Sunt săţioase 
Persoanele care sunt la cură de slăbire trebuie neapărat să includă în dieta lor cerealele integrale. Procesul de digestie al acestora este unul mai de durată, prin urmare, senzaţia de saţietate apare mai repede. În plus, cerealele integrale nu conţin multe grăsimi saturate.

Grâul, benefic convalescenţilor 
Grâul tonifică splina şi pancreasul, înlesneşte digestia, este recomandat persoanelor fără energie şi celor care sunt în convalescenţă. Sunt două specii de grâu: Triticum vulgare, cu boabe făinoase, folosit pentru pâine şi dulciuri, şi Triticum durum, cu boabe de consistenţă sticloasă, folosit mai ales în prepararea pastelor.

Porumbul, tonifiant pentru pancreas 
Porumbul este tonifiant pentru splină, pancreas şi stomac, având proprietăţi diuretice şi antidispeptice. Se recomandă persoanelor care suferă de retenţie hidrică, de proastă digestie şi de anxietate. Porumbul stă la baza multor alimente – de la binecunoscuta mămăligă la fulgi şi floricele. Din mălai se pot pregăti şi dulciuri, pâine sau biscuiţi. Porumbul este bogat în vitaminele B1 şi B2.

Ovăzul stimulează funcţionarea plămânilor 
Ovăzul stimulează funcţionarea plămânilor şi a intestinului gros, fapt pentru care este recomandat în afecţiuni ale acestor organe. Ovăzul este bogat în proteine şi uleiuri, fibrele sale solubile ajută la scăderea nivelului colesterolului în sânge. Se consumă sub formă de fulgi, la micul dejun.

Meiul, bogat în fier
Secara are un mare conţinut de vitamina E. Meiul este la fel de bogat în proteine ca şi grâul, având şi un conţinut ridicat în fier. Bobul tonifică ficatul şi se recomandă persoanelor care suferă de constipaţie şi de boli de nervi, dar şi celor care obosesc uşor. Compoziţia bobului este asemănătoare cu cea a grâului, dar conţine mai multe fibre. Se consumă în supe.

Orezul are proprietăţi astringente 
Orezul este cel mai răspândit în lume după grâu. Are o compoziţie specială: un conţinut redus de minerale şi substanţe grase şi are foarte puţine proteine. Toate acestea îl fac să fie alimentul cel mai uşor digerabil, indicat pentru orice vârstă. Din orez se obţin: amidon, făină, fulgi şi paste. Orezul are proprietăţi tonice şi emoliente intestinale, iar cel obişnuit (fără fibre) are calităţi astringente, ca şi apa în care este fiert.

Orzul, inamicul colesterolului Orzul este un bun expectorant, dar are şi proprietăţi emoliente şi calmante. Se foloseşte mai ales sub formă de malţ de către producătorii de bere. Orzul perlat, adăugat ciorbelor de legume, furnizează mulţi carbohidraţi. Are, de asemenea, şi multe fibre solubile, care reduc absorbţia colesterolului.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

reclama mare, daca vrei foloseste contact