Apiterapie

Apicultura , o indeletnicire straveche si foarte cunoscuta, a oamenilor de pretutindeni.

Biblia, Coranul, manuscrisele Orientale, scrierile Greciei Antice, ale Romei Antice, tarile din Orientul Mijlociu au laudat de-a lungul timpului virutile mierii, polenului, produselor stupului in general ca sursa si garantie pentru sanatatea oamenilor. In fiecare teritoriu populat exista aceeasi credinta legata de puterile miraculoase ale mierii utilizata atat ca aliment cat si ca medicament

Se admite ca albinele ar fi un simbol al nemuririi, poate pentru ca au fost considerate spirite ce-si schimba locul, dar nu mor niciodata.
Exista o inteligenta selectiva, nativa, un instinct de conservare primar, la aceste “mici inaripate”, o spun apicultorii, caci albinele ocolesc plantele modificate genetic. Un lucru mi se pare extraordinar si anume acela ca 30-35% din genele albinelor sunt identice cu ale omului.
In Biblie, Tara Promisa este descrisa drept ” Taramul unde curge lapte si miere ”

Primele urme istorice legate de recoltarea mierii, dateaza din neolitic, adica de aproximativ 12 000 de ani, atestate de o pictura descoperita in 1921 in pestera Paianjenului de langa Valencia (Spania). Pe tabletele de argila ale culturii mesopotamiene (2700 iCh), se mentioneaza mierea ca medicament. In Irak, la Nipur au fost descoperite doua fragmente din ceramica 2100-2000 iCh, scrise in limba sumeriana, ce contin o reteta de leacuri si unsori obtinute din miere. Pe papirusurile egiptene ale lui Ebers se citeaza mierea si ceara de albine ca medicament; reiese ca babilonienii, asirienii si mai ales egiptenii intrebuintau inca de pe atunci mierea ca medicament; considerau ca mierea vindeca ranile, bolile tubului digestiv, ale rinichilor, ochilor, se aplicau cataplasme pe arsuri, tumori, fistule, plagi infectate. Grecii o foloseau ca aliment, medicament dar si la diverse ritualuri si ceremonii, pentru a-i venera pe zei si o numeau ” Nectarul Zeilor “. In Rigveda, cea mai veche carte din India, scrisa intre 3000-2000 iCh, sunt mentionate atat albinele cat si mierea lor.
Exista o multime de alte scrieri ramase de la Aristotel in “Istoria animalelor” (sunt 6 carti in care se ocupa de viata si productia albinelor). Plinius cel Batran , reputat enciclopedist roman scrie despre albine si produsele lor in “Istoria naturala”. Medicul si botanistul Dioscorides considera mierea un panaceu capabil sa usureze orice suferinta. Hipocrates, parintele medicinei recomanda mierea intr-o serie de afectiuni respiratorii, cardiace, renale, gastro-intestinale, cutanate, pentru tratarea plagilor, etc. In ce priveste primele marturii scrise privind apicultura la Daci, le avem de la istoricul Herodoth (485-421 icH) .
Astazi dupa decenii de cercetari ale medicilor, chimistilor, farmacistilor si biologilor din lumea intgreaga asupra acestui miraculos izvor de sanatate, care este stupina, produsele stupului si-au recapatat si ocupa locul bine meritat si de necontestat in cadrul terapiilor medicale.

Mierea isi pastreaza intacte calitatile in timp, drept dovada este mierea veche de peste 2000 de ani descoperita intr-o amfora, ea avand toate calitatile intacte.

Intelepciunea populara abunda de cugetari ale acestui miraculos produs care este mierea:
” Tacerea e ca mierea “
” Cauta, nici albina nu gaseste miere in iecare floare”
” Din aceeasi floare, albina face miere si sarpele, veninul “
” Cand slobozi sageata adevarului, inmoaie varful in miere “
” Daca toate mustele ar face miere ar fi faguri pe toti peretii “
” Omului cu invatatura ii curge miere din gura “

Dioscorides socotea mierea de albine un panaceu, un remediu bun la toate, capabil sa usureze orice suferinta.

Apiterapia, foloseste mierea, polenul, ceara, laptisorul de matca, propolisul, veninul albinelor pentru tprevenirea si tratarea diverseloe afectiuni. Unele din aceste produse se folosesc ca atare, cum este mierea de albine iar pentru producerea ei, albinele utilizeaza atat materie prima de origine vegetala (nectar vegetal), cat si de origine animala (mana) pe care sub actiunea unor enzime, polizaharide le transforma in miere. In miere atat vitaminele, mineralele cat si compusii biologic activi variaza in functie de nectarul folosit de albine cat si de resursele solului pe care cresc plantele de la care albinele culeg polenul. Exista multe sortimente de miere: unele monoflorale ( produse dintr-un singur fel de flori ) sau poliflorala care este o miere foarte valoroasa din punct de vedere nutritional dar si terapeutic

– mierea de salcam si tei este calmanta, indicata in astenie, nevroze
– mierea de castan favorizeaza circulatia
– mierea de papadie este depurativa, laxativa
– mierea de rapita este eficienta in ulcere varicoase, afectiuni ale rinichiului
– mierea de mure este tonica
– mierea de brad este eficienta in bolile respiratorii
– mierea de pomi fructiferi ( de gradina ) are efect antibacterian, antiinflamator in boli respiratorii, renale, digestive
– mierea de munte eficienta in boli respirsatorii, alergice, creste imunitatea
– mierea de tei este calmanta, sedativa, indicata ca adjuvant in insomnii, bronsite, tuse
– mierea de cimbrisor este antiseptica, afrodisiaca
– mierea de menta este antispastica, eficienta in dischinezii biliare, indigestii
– mierea de molid ( aproape neagra ) este calmanta, eficienta in afectiuni respiratorii

Utilizata inca din antichitate ca medicament, mierea este cel mai puternic energizant natural, cu un continut de peste 400 de substante organice, avand multiple utilizari dietetice si terapeutice:
»mierea de flori (florala) provenita din prelucrarea nectarului si polenului cules de albine din flori
»mierea extraflorala provenita de pe alte parti ale plantei in afara de flori, mana fiind un produs indirect prin intermediul unor insectecare se unesc cu sucurile plantelor si elimina apoi zaharurile de care nu mai au nevoie; are proprietati laxative, puternice si determina eliminarea toxinelor din corp.
Dupa speciile de plante de la care albinele au adunat nectarul, se deosebesc:
»mierea monoflorala provenita integral sau in parte din nectarul florilor unei singure specii: salcam, menta, floarea-soarelui, zmeura, mac, tei, brad, castan, cimbrisor, etc
»miere poliflorala provenita din preluarea unui amestec de nectar de la florile mai multor specii de plante; joaca un rol important in afectiuni cardiace, edeme de natura cardiaca, nevroza, etc

Compozitia chimica: numerosi factori influenteaza compozitia chimica a acestui produs minune, mierea: calitatea si compozitia materiei prime, nectar sau mana, abundenta acesteia, factorii climatici, modul de exploatare a albinelor, modul de recoltare, depozitare si conservare.
Compozitie: apa biologica obtinuta din plante (concentratia normala a mierii este de 17-23%), polen 1%, substante aromatice, enzime, substante antimicrobiene cu actiune bacteriostatica, bactericida (inhibina Dolt, care prin incalzire la temperaturi ce depasesc 37 Grade, se distruge), substante zaharoase: fructoza, glucoza (65-75%), maltoza, zaharoza (glucoza si fructoza intervin direct in metabolismul uman, asigurand energia necesara organismului si favorizeaza formarea si hranirea celulelor nervoase;substante nezaharoase; mierea mai contine o serie de vitamine, cele din complexul B (vit. B1- tiamina; vit. B2- riboflavina; vit. B6 -piridoxina; vit. B12-ciancobalamina) si in cantitati mai mici vitamina C (acidul ascorbic), vitamina PP (niacina), vitaminele A, K, D, acidul pantotenic, acidul folic, care provin in exclusivitate din polen si nectarul plantelor; mineralele prezente in miere sunt usor asimilabile de catre organism, variind in functie de tipul de miere: calciu, potasiu, magneziu, fosfor, fier si cantitati mici de seleniu, crom, iod, sulf, siliciu; mierea mai contine: enzime adaugate de albine, carbohidraze: zaharaza si amilaza ii dau valoare terapeutica, in plus contine acizi; mierea are un pH usor acid . (valori nutritionale: 100g miere furnizeaza 335 de calorii)

Specialistii recomanda mierea in cel putin 50 de afectiuni
Proprietati terapeutice: mierea de albine este foarte usor asimilata de catre organism, deoarece contine microelemente similare cu cele ale sangelui uman; toate aceste elemente fac ca acest produs sa fie cel mai puternic energizant natural; substantele pe care le contine nu au numai proprietati nutritive ci si terapeutice, fiind eficienta in afectiuni digestive, hepato-biliare, cardio-vasculare, respiratorii, urinare, boli de nutritie, infectioase, cutanate, boli ale sistemului nervos, boli endocrine, determina reglarea secretiei glandelor sexuale, are efect afrodisiac; Egiptenii o foloseau pentru impotenta si sterilitate. In Persia Antica, cuplurile tinere consumau dupa ce se casatoreau, o bautura fermentata din miere, in fiecare zi timp de o luna, fiind cunoscuta ca si “luna de miere”. Sunt cunosacute efectele miraculoase ale produselor apicole asupra frumusetii inca din antichitate; sotiile faraonilor din vechiul Egipt puneau in morminte, pentru calatoria lor spre vesnicie miere, ceara, polen si laptisor de matca in scopul pastrarii frumusetii vesnice.

Inlocuiti in limentatie, zaharul cu mierea!
Deosebirea mierii de zaharul comercial consta in continutul ridicat in substante nezaharoase (enzime, microelemente, acizi organici, vitamine) care isi exercita efectul pozitiv atat prin actiunea de reglare a unor functii importante ale organismului dar si gustul sau deosebit.

Contraindicatii: pacientii care sufera de obezitate, diabet, insuficienta pancreatoica, cat si pacientii gastrectomizati, persoanele alergice; la acestia indicatiile terapeutrice se fac doar de catre medicul curant, tratamentele vor fi direct supravegheate, avandu-se in vedere actiunile specifice ale produsului
Copiilor sub 1 an, nu li se da miere!!!- mierea poate fi o sursa potentiala de spori ai unei bacterii numite Clostridium Botulinum, care nu afecteaza tinerii si adultii, cu o flora intestinala normala dar care poate declansa botulism infantil la copii sub 1 an

Cateva sfaturi utile:
– aplicarea mierii direct pe rana are actiune antimicrobiana, calmanta, elimina secretiile si impuritatile in cazul ranilor care nu se vindeca: se face un amestec din miere de albine si untura de peste (ulei de peste), se aplica pe rana, se acopera cu pansament, iar dupa 3-4 ore se spala cu ceai de galbenele si musetel ; in functie de gravitate se repeta de 2 ori/ zi
– in arsuri: se amesteca 3 parti miere, o parte faina de grau se panseaza si se spala dupa 10 ore cu ceai de musetel, plus patlagina apoi se schimba pansamentul
Propolisul este o substanta rasinoasa colectata de albine de pe mugurii si scoarta unor arbori in special plop, pin, brad, frasin, mesteacan, salcam,etc pe care in stup o amesteca cu balsamuri, ceara, polen, rezultand forma finala, cu ajutorul careia albinele mentin curatenia in stup (se apara de bacterii si microbi, imbalsameaza diversi intrusi care patrund in stup,acopera fisurile stupului); este denumit si “antibioticul albinelor “.

Compozitia propolisului este diferita in functie de speciile vegetale de pe care este recoltat; contine 50-55% rasini si balsamuri, 7-35% ceara, 5-10% uleiuri volatile, 5% polen, 5% bioflavonoide, acizi fenolici, acizi grasi, minerale, etc

Actiune terapeutica: are efect bacteriostatic, antiseptic, antiparazitar, antibacterian (chiar albinele il folosesc ca atare impotriva bacteriilor, virusilor, parazitilor, fungilor care invadeaza stupul (Staphylococcus aureus, Streptococcus, Escherichia colli, Pseudomonas aeruginosa, Proteus vulgaris, Klebsiella pneumoniae, Salmonella, Shigella, Helicobacter pillori, Candida albicans, Giardia, Trichomonas vaginalis, Plasmodium, virus Herpes, etc); are efect imunomodulator, antiinflamator, efecte antioxidante, cicatrizant, anestezic, depurativ, stimuleaza productia de colagen, elastina, tonic general, hepatoprotector, scade secretia sucului gastric prin efect histaminopexic (cuercitina), inhiba cresterea celulelor tumorale, protejeaza organismul contra radiatiilor, antidot pentru veninul de albine (in special tinctura de propolis)
Propolisul datorita variabilitatii sale in compozitie, isi pastreaza nealterata capacitatea antimicrobiana, spre deosebire de antibioticele de sinteza la care bacteriile dezvolta in timp rezistenta, fiind nevoie de introducerea in timp de noi antibiotice

Indicatii: – pemtru uz intern: afectiuni respiratorii (bronsite, faringo-amigdalite, rino-sinuzite,otite, viroze respiratorii), afectiuni digestivre (gastrite, hepatite, colecistite, colopatii, parazitoze intestinale, etc), afectiuni uro-genitale (prostatite, cistite, infectii urinare, tumori vezicale, etc), tulburari circulatorii, ateroscleroza, afte, paradontoze, herpes labial, bucal, genital, candidoza bucala, vaginala, tricomonaza vaginala, lupus eritematos, radiodermite, ulcer varicos, alte formatiuni ulceroase, furunculoza, plagi postoperatorii, arsuri, afectiuni psihice (nevroze, depresie, melancolie, creste intuitia si vointa), actiunea sa antitumorala, imunostimulatoare, antimicrobiana il face important in tratamentul cancerului, determina normalizarea glicemiei ceea ce-l face util in tratamentul diabetului zaharat de tip II, iar in cel insulino-dependent tip I, poate duce la reducerea dozelor de insulina
-pentru uz extern: afectiuni ale cavitatii bucale si faringelui ( gingivite, stomatite, paradontopatii, abcese dentare, afectiuni ORL (rinite, sinuzite, otomicoze ), afectiuni cutanate (eczema, arsuri, ulcer varicos, acnee, furunculoza, etc), afectiuni oftalmologice (blefarite, conjunctivite), afec tiuni uro-genitale (prostatite, cistite, vaginite, uretrite, hemoroizi, fisuri anale)
in cosmetica: propolisul este utilizat datorita proprietatilor sale antiinflamatorii, revitalizante, protectoare impotriva radiatiilor ultra-violete
Exista diverse forme farmaceutice sub care propolisul se poate prezenta: tincturi, lotiuni, tablete, capsule, spray-uri, supozitoare, solutii pentru aerosoli, creme, unguente

Contraindicatii: s-au semnalat extrem de rare cazuri de alergie la propolis!

Cura : consta in administrarea diverselor preparate pe baza de propolis; deosebit de eficienta este tinctura de propolis; aceasta se prepara din : 100g de propolis se acopera cu alcool de 60 Grade si se lasa la macerat 21 de zile; se poate folosi in:
– uz extern: afectiuni dermatologicede natura inflamatorie bacteriana (nu se bandajeaza locul ci doar se badijoneaza cu tinctura), afte, stomatite, micoze bucale (spalaturi ale cavitatii bucale, 40 picaturi intr-un pahar cu apa)
– uz intern : 25 picaturi dizolvate intr-un pahar cu apa, dimineata pe stomacul gol, regleaza tensiunea arteriala, sau de 3 ori pe zi cate 10 picaturi in afectiunile deja amintite

Administrare: 1-5 g/zi in forma bruta, 15-30 picaturi sub forma de tinctura
Cateva sugestii utile:

– femeile la menopauza : zilnic 10 picaturi tinctura de propolis
– in HTA zilnic cate 30 picaturi tinctura de propolis
– in adenom de prostata, zinic 30 picaturi de tinctura propolis
– in afectiuni ale rinichiului sau ficatului, zilnic 40 picaturi tinctura de propolis
– in afectiuni digestive ( parazitoze, ulcer gastric, enterite ) zilnic 40 picaturi tinctura de propolis , dimineata pe stomacul gol puse intr-o cana cu ceai de galbenele
– pentru afectiuni dermatologice, comprese locale cu tinctura de propolis

Laptisorul de matca numit si “Jeleu Regal”este o substanta secretata de glandele salivare ale albinelor, care constituie hrana de baza pentru puietii de albine in primele 3 zile de viata si pentru Matca (Regina albinelor) pe toata durata vietii ei (aceasta traieste pana la 5 ani spre deosebire de albinele lucratoare care traiesc 40 de zile)

Laptisorul de matca are urmatoarea compozitie: apa 50-57%, proteine 12,5%, grasimi 5,4%, glucide 11%, tiamina 1,5%, riboflavina 1,8%, piridoxina 1,4%, niacina 1,4%, biotina 1,7%, acid folic, acid pantotenic 2% (vitamina B5, cea mai mare concentratie din toate substantele naturale, a fost numit astfel dupa cuvantul grec “pantoten” ce semnifica “peste tot” deoarece in natura acest acid este omniprezent), vitaminele A, C, se gasesc intr-o cantitate mai mica; minerale (calciu, potasiu, magneziu, sodiu, zinc, cupru, fier)

Actiune terapeutica: efect antiseptic, antibacterian, bacteriostatic, rol imunostimulator, energizant vitaminizant, hematopoetic, depurativ, revitalizant, stimuleaza regenerarea celulara, efect cicatrizant, inhiba multiplicarea tumorilor cu evolutie lenta (micsoreaza marirea de volum a prostatei in hipertrofia de prostata)

Indicatii: tulburari de crestere si dezvoltare la copii (hipotrofii staturale, stagnare in crestere, intarziere in crestere), sindroame hipoanabolice (slabire), stari de debilitate, astenie, convalescenta (dupa diferite boli), anemii, boli cronice ale aparatului respirator (bronsita cronica, laringita, faringo-amigdalita), boli imunitare diverse, boli ale aparatului digestiv (gingivite, stomatite, gastrite, ulcer gastro-duodenal, colopatii), afectiuni renale, reumatismale (artrite, poliartrita reumatoida), indicat celor cu risc de accident vascular crebral sau infarct miocardic
Datorita efectelor sale este utilizat in productia cosmetica de creme, solutii, unguente, etc

Contraindicatii: in caz de sensibilitate alergica la laptisorul de matca; este contraindicat in astmul bronsic la copii
Laptisorul de matca isi schimba caracteristicile la contactul cu metalul, de aceea nu-l atingeti de metal!!!
Laptisorul de matca sub forma unor suplimente alimentare poate fi folosit cu incredere pentru rezolvarea diverselor probleme de sanatate.

 

Veninul de albine – virtutile terapeutice ale acestuia sunt cunoscute inca din antichitate; ele au fost semnalate de crescatorii de albine care au observat ca articulatiile deveneau indolore dupa intepaturile de albine; asa s-a descoperit efectul antireumatica al veninului de albine.Charles Mraz, un apicultor din Middlebury Vermont s-a ocupat in mod deosebit de acest tip de terapie pe la sfarsitul anilor ’60 desi existenta acestei terapii dateaza din vremuri stravechi

Compozitie: veninul de albine contine cel putin 18 substante biologic active: acid formic, otofosforic, clorhidric, saruri minerale, acizi organici, uleiuri volatile, fermenti si enzime, mediatori ai proceselor biologice din organism (fosfataza, hialuronidaza, fosfolipaza), aminoacizi ca metionina, cisteina, histamine – acestia stimuleaza secretia de cortizon; mai contine: dopamina, serotonina, noradrenalina, care intensifica activitatea cerebrala; o substanta numita melitin, cu efect analgezic, antiinflamator, de 100 de ori mai puternic decat hidrocortizonul, apomin care impiedica dezvoltarea Complementului seric C3, adolapin care inhiba ciclo-oxigenazele, avand un puternic efect analgezic

Actiune: antibacteriana, antiinflamatoare, analgezica, imunostimulatoare, decontracturanta, efect febrifug, bactericid, bacteriostatic; compusi precum histaminele, hialuronidaza stimuleaza secretia proprie a glandelor suprarenale de cortizon, intervenind in procesul antiinflamator

Indicatii: afectiuni ale aparatului locomotor (reumatism articular, artrite, poliartrite), afectiuni neurologice (pareze, fibromialgii, scleroza amiotrofica), sechele posttraumatice, post-accident vascular cerebral, etc

Administrare: se face numai sub control medical si dupa o prealabila testare! Pot sa apara reactii alergice, soc anafilactic!
Se poate administra prin:
– intepaturi directe de albine
– fiole injectabile in piele, eventual amestecate cu anestezic
– pomade locale cu apitoxina
– acupunctura cu ace de acupunctura imbibate in venin de albine si aplicate pe punctele de acupunctura
– administrarea pe calea ionoforezei, respectiv introducerea veninului de albine in organism, cu ajutorul curentului electric continuu

Plante care sunt complementare si potenteaza actiunea terapiei cu venin de albine:

– traista ciobanului (tinctura din frunze) se frictioneaza zonele musculare
– ulei de sunatoare, musetel, cimbru- frictiuni locale
– radacina de tataneasa (tinctura) – frictiuni
– bai generale cu cimbru si urzica – decontracturant, imbunatateste circulatia
– comprese cu branca ursului
– bitter-ul suedez – denumit si “aperitiv amar suedez” este un remediu pastrat de la celebrul savant, alchimist, sub numele sau adevarat Theophrastus Bombastus Von Hohenheim zis Paracelsus, care vrand sa descopere un elixir al tineretii, a reusit obtinerea acestui amestec, de plante, dar in timp nu i s-a mai acordat atata importanta. Meritul este al unui medic suedez, Klaus Samst, Rectorul Facultatii de Medicina din Uppsala, care a reluat ” formula magica ” si a redeschis interesul oamenilor pentru aceasta pornind de la formula originara a bitter-ului, care se pare ca avea in jur de 32 de plante; in prezent circula foarte multe formule (unele dintre ele avand chiar 100 de plante), eficiente in functie de compozitia ” licorii” vizavi de afectiunile fiecaruia, iar spectrul de actiune al bitter-ului suedez este deosebit de larg
Eu chiar as indica formulele interne, cu plante autohtone
Fitoterapeuta austriaca Maria Treben spunea in cartea sa “Sanatate din farmacia Domnului” despre aceasta licoare miraculoasa, ca vindeca aproape orice boala, “goneste absolut toate bolile ”

Actiune: tonic si stimulent general al organismului, stimuleaza hematopoeza (procesul de formare a globulelor rosii), stimuleaza mijloacele proprii de aparare ale organismului (creste numarul leucocitelor si producerea de anticorpi), stimuleaza sistemul imunitar, contribuie la lupta anticanceroasa, stoparea multiplicarii si distrugerea celulelor canceroase, actiune hipocolesterolemianta, si hipoglicemianta, regleaza digestia, calmeaza colicile, stimuleaza activitatea ficatului si a vezicii biliare, are actiune antispastica, regleaza activitatea colonului (constipatie sau diaree), actiune antiinflamatorie, antimicrobiana, etc

Indicatii: cresterea imunitatii, afectiuni respiratorii (rinite, bronsite, astm), afectiuni digestive (dischinezii, gastrite, ulcer gastro-duodenal, colopatii, parazitoze intestinale, afectiuni ale ficatului), afectiuni cutanate (eczema, alergii, micoze, psoriazis), afectiuni renal (cistite, infectii urinare, prostatite), afectiuni psihiatrice (nevroze, depresie, neurastenie), afectiuni cardiace (tonic cardiac, imbunatateste elasticitatea vaselor), afectiuni reumatismale, adjuvant in boli ale pancreasului, etc

Curele cu bitter trebuie sa dureze minim 2 luni de 2 sau 3 ori / zi in functie de gravitatea afectiunii, dupa recomandarea medicului; in afectiuni cronice este bine sa se consume a la long
Dupa prescriptiile Manuscrisului vechi, profilactic se iau zilnic, dimineata si seara cate o lingurita de bitter diluat in apa iar in afectiunile cronice sau grave (cancer) se iau de 3 ori pe zi cate o lingurita, la 1/2 ora dupa fiecare masa.

Nu are contraindicatii si poate fi folosit timp indelungat (conform dozei recomandate) de catre copii, adulti sau batrani !
Ceara de albine – este folosita intr-o serie de combinatii, care mai de care mai alambicate, in diverse preparate: creme, unguente, balsamuri, emulsii utilizate intr-o serie de afectiuni
– ceara de albine, tamaie, ulei de floarea soarelui, ceapa cruda, care se fierb pana se separa; apoi se strecoara, iar partea mai subtire, omogena se foloseste pentru tratarea micozelor cutanate
– muguri de plop zdrobiti peste care se pune alcool, se lasa la macerat 24 de ore, dupa care se pun la firt pe baie de abur, cu ceara de albin si untura de porc sau vaselina timp de 3 ore; apoi se strecoara si este un unguent bun pentru fistule anale, hemoroizi
– tot pentru tratarea hemoroizilor: ceara de albine cat o nuca, 1 lingura de ulei de masline, 2 cm de frunza de aloe pisata, planta sa iba peste 3 ani; se pun la fiert, la foc potrivit pana se obtine un lichid omogen, se pune larece; din aceasta compozitie se favc supozitoar care se introduc intra-rectal cate unul in fiecare seara
– pentru vindecarea arsurilor, eczemelor, plagilor care nu se inchid, se prepara o alifie din: un pachet de unt, se fierbe 20 de min. cu un bob de ceara de albine, 2 linguri rasina de brad, apoi se strecoara si se pastreaza la rece; se aplica pe zonele afectate de 2-3 ori/ zi; este eficienta in afectiuni reumatismale, dureri musculare, hemoroizi
– in caz de entorse, luxatii, intinderi ligamentare fara deplasarea articulatiei sau alte complicatii,rezultate rapide se pot obtine pentru decongestionare si reducerea durerilor, cu unguent din varza , 50 ml suc de varza cruda, 200 g lanolina, vaselina sau unt, 10ml ulei germeni de porumb sau palmier, 15ml alcool rafinat de 40 Grade, o lingura ceara de albine si o lingura miere de albine; alifia se poate folosi de mai multe ori pe zi prin masaj pe locul dureros.
– o alifie obtinuta din: 1kg unt, 2 pumni de plante (coada soricelului, sanziene, urzica, galbenele, musetel), 50 g ceara de albine, 2 linguri de apa, se fierb pana se coloreaza in maroniu, amestecand mereu cu liingura de lemn; se lasa pana a doua zi la macerat, apoi se mai incalzesc putin, se strecoara si se foloseste in urmatoarele afectiuni: ulceratii ale pielii, hemoroizi, fistule, ulcer varicos, abcese, pustule, micoza palmara sau plantara, plagi etc

In cosmetica are o larga utilizare, intrand in formulele de preparare a diverselor creme, efectele sale benefice se datoreaza actiunii sale antiinflamatorii, cicatrizante; prin constituentii sai contribuie la mentinerea elasticitatii pielii, are rol revitalizant, antirids, inlatura petele care apar din cauza imbatranirii, reda supletea si revigoreaza tenul; sapunurle care contin ceara de albine se potrivesc oricarui tip de ten.
O crema -masca antirid se prepara din : ulei de m asline, ceara de albine, flori de diverse plante (galbenele, musetel, trandafir, aloe), se fierb la foc mic, apoi se strecoara; se lasa la rece, si se aplica pe tenul curat, o data la 2-3 zile; reda supletea tenurilor deshidratate, ridate, fara elasticitate.
Una din cele mai vechi retete de crema de fata pastrata de lsa greci se prepara din : o lingura ceara de albine, 150ml ulei presat la rece (O din porumb, masline, susan, migdale), 2cm aloe vera, 2 linguri unt, cateva picaturi de ulei volatil de musetel, lavanda, portocal; ceara se topeste in putina apa, se adauga celelalte ingrediente, se ia de pe foc si se amesteca continuu pana ce crema se raceste; se pastreaza la rece, folosindu-se prin aplicatii pe pielea curata


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

reclama mare, daca vrei foloseste contact